by CENTI CENTI

RENEXPO® South-East Europe

În perioada 20-22 noiembrie 2013, în incinta centrului expoziţional EXPOROM Bucureşti, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a târgului internaţional RENEXPO® South-East Europe, cel mai mare și mai important târg de energii regenerabile din România!

Energiile regenerabile câştigă din ce în ce mai mult teren în ceea ce priveşte viitorul energetic al României, iar RENEXPO® South-East Europe reprezintă una dintre cele mai renumite platforme de energie pentru regiunea de sud-est a Europei. Astfel, ca o reacție la dezvoltarea rapidă a pieței de energie solară, eoliană, hidroenergetică şi cea de bioenergie/cogenerare, dar și datorită numărului ridicat al participanților din acest sector la evenimentele din anii precedenți, RENEXPO® South-East Europe îşi propune să devină timp de trei zile cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare pentru cele mai mari companii din industrie şi specialişti din domeniul energetic.

RENEXPO® South-East Europe acoperă toate aspectele legate de energiile regenerabile (producție și distribuţie, utilizare eficientă și stocare etc.), precum și cele legate de eficiența energetică în construcții și renovări, dar și serviciile pentru energia verde, acoperind următoarele tematici:

  • Energie regenerabilă de bază (producție, pregătire, transport);
  • Producție de energie regenerabilă și distribuție (încălzire, energie, răcire);
  • Distribuție inteligentă a energiei;
  • Folosirea eficientă a energiei;
  • Depozitarea inovativă a energiei;
  • Servicii verzi.

Încă din anul 2008, RENEXPO® South-East Europe este cunoscut ca fiind una din cele mai mari platforme de energie din regiunea de Sud – Est a Europei și totodată un punct de întâlnire pentru: ►Autorităţi publice, administraţie, ministere; ►Ingineria centralelor, industrie, producţie, producători de componente; ►Ştiinţă, cercetare, dezvoltare; ►Furnizori de energie şi comercianți; ►Consultanți energetici; ►Arhitecţi, planificatori şi birouri de ingineri; ►Finanţare, asigurare etc. Astfel, cu ocazia târgului internaţional se vor organiza şi 4 evenimente conexe:

  1. Eveniment de brokeraj
  2. Seară profesională pentru networking
  3. Energy award
  4. Ziua primarilor

Programul de desfăşurare poate fi consultat AICI

Datorită poziționării geografice favorabile, RENEXPO® South-East Europe a sprijinit de-a lungul anilor dezvoltarea pieţei de energii regenerabile a României, dar a contribuit şi la stabilirea unor contacte cu firme internaţionale.

În acest sens, în cadrul târgului internaţional RENEXPO® South-East Europe, în data de
21 noiembrie 2013, va avea loc evenimentul de brokeraj
:

 

RENEXPO 2013 – Renewable Energy and Energy Efficient Construction and Renovation!

Evenimentul de brokeraj internaţional RENEXPO 2013 este susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA SA, prin sucursalele IPA CIFATT Craiova şi IPA Galaţi- România;
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România;
  • PRIMOM Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor, Nyiregyhaza – Ungaria.

Înregistrarea la Evenimentul de brokeraj internaţional RENEXPO 2013 se poate face până în data de 20 noiembrie 2013, prin completarea formularului ataşat prezentei invitaţii. Vă rugăm să completaţi şi să transmiteţi formularul de înregistrare pe adresa de e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

Formularul de înregistrare la Evenimentul de brokeraj internaţional RENEXPO 2013 poate fi descărcat AICI

NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE LA EVENIMENTUL DE BROKERAGE PENTRU FIRMELE MEMBRE ENTERPRISE EUROPE NETWORK!

Pentru informații suplimentare privind evenimentul de brokeraj, vă rugăm să ne contactați:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca
Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca
Tel: +40-264.420590, Fax: +40-264.420667
Persoana de contact: IVAN Ancuta
E-mail: ancuta.ivan@icia.ro

RENEXPO® South-East Europe, Platforma Internaţională de Energie a României revine cu surprize şi noutăţi de la companii naţionale şi internaţionale de renume. Evenimentul îşi va deschide porţile într-o săptămână. Vă invităm să accesaţi comunicatul de presă de pe următorul link pentru a afla mai multe despre highlight-urile din cadrul evenimentului: http://www.renexpo-bucharest.com/uploads/media/PM11-RENBK_13_Highlights_RO.doc.pdf

by CENTI CENTI

Follow-up ECOMEDIU 2013

În perioada 16-18 octombrie 2013, Expo Arad Internaţional, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Clusterul de Energii Sustenabile – ROSENC şi Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, a organizat cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional ECOMEDIU – târg de echipamente, utilaje, aparate pentru investigarea, analiza şi controlul calităţii apei, aerului, solului, utilaje de salubritate şi igienă urbană, energii neconvenţionale, care va avea loc în cadrul complexului expoziţional Expo Arad International.

ECOMEDIU 2013 şi conferinţele care au avut loc cu ocazia acestui târg au avut ca principal scop schimbul de informaţii şi experienţă bazat pe realizări concrete în domeniul protecţiei mediului, precum şi prezentarea ultimelor tehnologii aplicate în ţara noastră, dar şi în străinătate. La conferinţe au participat firme ofertante de tehnologii, echipamente şi servicii, instituţii acreditate, specialişti, firme care s-au confruntat cu problemele de mediu, precum şi autorităţi locale interesate de un mediu mai curat.

Evenimentul din acest an s-a bucurat de prezenţa unor numeroşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi politici, clustere şi specialişti, dar mai ales companii active în industrie, construcţii, energii regenerabile, protecţia mediului, salubritate, dar şi din mediul hotelier, bancar şi asigurări.

În cadrul târgului internaţional ECOMEDIU 2013, în data de 17 octombrie 2013, a fost organizat şi un eveniment de brokeraj internaţional – ECOMEDIU BROKERAGE EVENT – susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA CIFATT Craiova – România
  • Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – România
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România
  • Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Csongrad – Ungaria
  • PRIMOM Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor, Nyiregyhaza – Ungaria

La evenimentul de brokeraj – ECOMEDIU BROKERAGE EVENT – au participat un număr de 11 firme din Transilvania, susţinute de Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, concretizându-se un număr de 17 întâlniri cu firme din Ungaria, Croaţia, Italia etc.

Firmele româneşti participante la brokeraj au apreciat ca fiind deosebit de utilă organizarea unui astfel de eveniment în cadrul târgului internaţional ECOMEDIU 2013, ca prilej de întâlnire şi cunoaştere a unor potenţiali parteneri din străinătate.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a realizat un bilanţ al târgului internaţional ECOMEDIU 2013 care poate fi vizualizat aici.

[nggallery id=23]

by CENTI CENTI

INDAGRA 2013

Târg internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei

În perioada 30.10 – 03.11.2013, ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, organizează cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului Internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA.

Evenimentul reprezintă cea mai complexă manifestare de acest gen din România destinată promovării potenţialului zootehnic autohton, produselor tradiţionale bio, cât şi a soiurilor de vin româneşti recunoscute internaţional.

Tematica sub care se desfăşoară aceasta ediţie vizează reprezentanţi din România şi străinătate din următoarele domenii:

  • Producători şi distribuitori de utilaje agricole, echipamente pentru irigaţii;
  • Producători şi distribuitori de seminţe şi material săditor, îngrăşăminte, sere şi solarii;
  • Producători şi distribuitori de echipamente zootehnice, pentru creşterea animalelor şi păsărilor, abatorizare;
  • Producători şi distribuitori de produse şi echipamente în domeniul horticulturii şi viticulturii;
  • Prestatori de servicii financiare şi asigurări;
  • Prestatori de servicii de consultanţă şi formare profesională în domeniu;
  • Proiectare şi distribuţie de software dedicate. Mai multe informaţii.

Cunoscut fiind faptul că cele mai bune afaceri sunt cele încheiate prin contact direct, INDAGRA îşi propune să devină timp de cinci zile cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare dintre cele mai mari companii din industrie şi specialiştii din domeniul agricol. De asemenea, fermierii aflaţi în căutarea de soluţii alternative la problemele întâmpinate în cadrul propriilor exploataţii sau interesaţi de rase de animale care să aducă mai mult profit, vor beneficia cu această ocazie de o platformă optimă de dezvoltare a afacerilor. În acest sens, în cadrul târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA 2013, în data de 01.11.2013 va fi organizat şi un eveniment de brokeraj internaţional!

Evenimentul de brokeraj internaţional INDAGRA 2013 este susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA CIFATT Craiova – România
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România
  • PRIMOM Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor, Nyiregyhaza – Ungaria
  • Camera de Comerţ şi Industrie Languedoc-Roussillon – Franţa.

Înregistrarea la Evenimentul de brokeraj internaţional INDAGRA 2013 se poate face până în data de 24 octombrie 2013, prin completarea formularului ataşat prezentei invitaţii. Vă rugăm să completaţi şi să transmiteţi formularul de înregistrare pe adresa de e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

Formularul de înregistrare la Evenimentul de brokeraj internaţional INDAGRA 2013 poate fi descărcat aici.

NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE LA EVENIMENTUL DE BROKERAGE PENTRU FIRMELE MEMBRE ENTERPRISE EUROPE NETWORK! 

Pentru informații suplimentare privind evenimentul de brokeraj, vă rugăm să ne contactați:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca

Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca
Tel: +40-264.420590, Fax: +40-264.420667
Persoana de contact: Ancuţa-Maria IVAN
E-mail: ancuta.ivan@icia.ro

by CENTI CENTI

Pro’Agro Business and Technology Meetings – Montpellier, Franta

Cu ocazia celei de-a V-a ediţii a Simpozionului Anual Rencontres Qualiméditerranée 2013 (www.rencontres-qalimediterranee.fr), Camera de Comerţ şi Industrie Languedoc-Roussillon şi Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, în calitate de organizaţii membre ale Enterprise Europe Network, în colaborare cu Polul de Competitivitate şi Inovare Qualiméditerranée şi Transferts LR, vă invită să participaţi, în perioada 13-14 Noiembrie 2013, la evenimentul de matchmaking în domeniul siguranţei alimentare: PRO’AGRO BUSINESS AND TECHNOLOGY MEETINGS, care va avea loc în incinta Facultăţii Sup’Agro din Montpellier.

Firme, laboratoare, universităţi şi centre de cercetare, se vor reuni la Montpellier (SupAgro – Institut National de la Recherche Agronomique) pentru a dezbate subiecte de actualitate din domeniul siguranţei alimentare, dar mai ales pentru a identifica potenţiali parteneri de afaceri şi/ sau idei de proiecte comune în următoarele domenii de expertiză din domeniul siguranței alimentare (http://proagro2013.converve.com):

  • Contaminanţii din agricultură şi industria alimentară: anticiparea și reducerea expunerii la risc (micotoxine, insecte, metale grele, reziduuri de pesticide, bacterii etc.)
  • Autentificarea produselor alimentare: state of art, metode și tehnici utilizate în prezent pentru a stabili autenticitatea produselor alimentare, provocări viitoare, studii de caz etc.

Participarea în cadrul evenimentului de brokeraj vă oferă o serie de avantaje precum cunoaşterea unui număr mare de operatori străini din domeniul siguranţei alimentare, facilitarea contactului cu potenţiali parteneri de afaceri şi/sau tehnologie, promovarea proprie ca un potenţial partener de afaceri, analiza pieţei interne şi externe, a cererii şi a ofertei, care pot ajuta la formarea strategiei companiei sau a planului de afaceri, culegerea, pe parcursul negocierilor, de idei noi şi inovatoare pentru activitatea firmei.

Pentru informaţii suplimentare privind acest eveniment, vă rugăm să ne contactaţi:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca – Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca;

Tel: +40-264.420590; Fax: +40-264.420667

Persoana de contact: Simona Clara Bârsan – e-mail: centi@icia.ro

bg_header

by CENTI CENTI

Invitație la Ecomediu 2013

În perioada 16-18 octombrie 2013, Expo Arad Internaţional, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Clusterul de Energii Sustenabile – ROSENC şi Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, are plăcerea să vă invite la cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional ECOMEDIU – târg de echipamente, utilaje, aparate pentru investigarea, analiza şi controlul calităţii apei, aerului, solului, utilaje de salubritate şi igienă urbană, energii neconvenţionale, care va avea loc în cadrul complexului expoziţional Expo Arad International.

Prima ediţie a târgului ECOMEDIU a avut loc în anul 2003 şi, dacă la început s-a bucurat de participarea a numeroase firme şi organizaţii din România, începând cu cea de-a IV-a ediţie, târgul ECOMEDIU s-a bucurat de o deschidere internaţională prin participarea unor firme din Austria, Italia, Ungaria şi Germania.

Aflat deja la cea de-a XI-a ediţie, târgul internaţional ECOMEDIU este astăzi un târg de referinţă în domeniul energiilor neconvenţionale şi al echipamentelor, utilajelor şi aparatelor pentru investigarea, analiza şi controlul calităţii apei, aerului, solului, utilajelor de salubritate şi igienă urbană etc.

ECOMEDIU 2013 şi conferinţele care au loc cu ocazia acestui târg au ca principal scop schimbul de informaţii şi experienţă bazat pe realizări concrete în domeniul protecţiei mediului, prezentarea tehnologiilor aplicate în ţară şi în străinătate. Lucrările Conferinţelor sunt deschise participării tuturor firmelor ofertante de tehnologii echipamente şi servicii, instituţiilor acreditate, specialiştilor, firmelor care s-au confruntat cu problemele de mediu, precum şi  autorităţilor locale care sunt interesate de un mediu mai curat. Program târg ECOMEDIU 2013.

Evenimentul din acest an se va bucura de prezenţa unor numeroşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi politici, clustere şi specialişti, dar mai ales companii active în industrie, construcţii, energii regenerabile, protecţia mediului, salubritate, dar şi din mediul hotelier, bancar şi asigurări. Mai multe informaţii:  www.ecomediu.ro.

În cadrul târgului internaţional ECOMEDIU 2013, în data de 17.10.2013 va fi organizat un eveniment de brokeraj internaţional – ECOMEDIU BROKERAGE EVENT – susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA CIFATT Craiova – România
  •  Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – România
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România
  • Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Csongrad – Ungaria
  • PRIMOM Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor, Nyiregyhaza – Ungaria

Înregistrarea la ECOMEDIU BROKERAGE EVENT se poate face până în data de 15 octombrie 2013, prin completarea formularului ataşat prezentei invitaţii. Vă rugăm să completaţi şi să transmiteţi formularul de înregistrare pe adresa de e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

Formularul de înregistrare la ECOMEDIU BROKERAGE EVENT poate fi descărcat de aici.

PENTRU FIRMELE MEMBRE ENTERPRISE EUROPE NETWORK NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE LA EVENIMENTUL DE BROKERAGE!

Pentru informații suplimentare privind evenimentul de brokeraj, vă rugăm să ne contactați:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca,
Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca
Tel: +40-264.420590, Fax: +40-264.420667

Persoana de contact: Ancuţa-Maria IVAN – e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

by CENTI CENTI

Forumul Inovarii si brokeraj international la TIB 2013

Cu ocazia Targului Tehnic International TIB 2013, care va avea loc in perioada 17-18 Octombrie 2013, AROTT – Asociatia Romana pentru Transfer Tehnologic si Inovare, ANCS- Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, Enterprise Europe Network – Romania, reprezentata de IPA SA CIFATT Craiova si Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, au placerea sa va invite sa participati, la Bucuresti, incepand cu orele 10:00, la Forumul Inovarii precum si la un Eveniment de intalniri de afaceri si Brokeraj. Mai multe informatii gasiti pe adresa evenimentului – http://www.tib.ro/

Agenda evenimentului o puteti gasi aici.

In functie de interesul participarii, punem la dispozitie specialisti in brokeraj care sa asiste partenerii romani atat la inscriere cat si la discutiile din cadrul brokerajului cu firmele straine. Formularul pentru inregistrarea participantilor la brokeraj il gasiti aici.

Serviciile de asistenta si participarea la brokeraj sunt gratuite.

Domeniile de activitate ale firmelor care participa la TIB 2013 sunt urmatoarele:

  • Inginerie mecanica
  • Masini unelte si scule
  • Roboti industriali
  • Pompe, compresoare si echipamente hidraulice;
  • Metalurgie si sudura
  • Producerea si prelucrarea maselor plastice
  • Inginerie auto
  • Electronica si automatizari
  • IT si software industrial
  • Comunicatii
  • Aparatura de masura, control si testare
  • Inginerie electrica
  • Transport si depozitare

Pentru informatii suplimentare legate de Forum si brokeraj:

Persoana de contact:  Laura-Cristina Luca, e-mail: laura.luca@icia.ro, tel: 0264 420590.

by CENTI CENTI

Utilizarea surselor de energie verde pentru un viitor sustenabil şi curat

Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca şi Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, organizaţii Enterprise Europe Network, în colaborare cu Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR) şi Asociaţia Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor din România (APITSIAR), vă invită să participaţi marţi, 2 iulie 2013, cu începere de la orele 09:45, la Multinvest Business Center Târgu Mureş, strada Aurel Filimon nr. 19A, la conferinţa intitulată:

Utilizarea Surselor de Energie Verde pentru un Viitor Sustenabil şi Curat în România şi Ungaria

Evenimentul, care se înscrie în programul de activităţi promovat de Enteprise Europe Network prin consorţiul BISNet Transylvania, se adresează cu preponderenţă firmelor din Transilvania al căror profil de activitate se leagă de domeniul energiilor verzi şi care, cu acest prilej, vor avea ocazia să participe şi la întâlniri de afaceri cu firme de profil din Ungaria prezente la eveniment.

Printre temele ce urmează a fi dezbătute în cadrul Conferinței se numără: proiecte în domeniul energiei verzi, planuri de acțiune în domeniul energiei sustenabile, producerea și valorificarea biomasei, prezentarea unor modele de succes – clustere – structuri economice pt. asigurarea unei dezvoltări durabile.

Conferinţa este realizată în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din judeţele Hajdu-Bihar şi Fejér, Ungaria, care au organizat o misiune economică în Transilvania pentru firme membre din domeniul energiei verzi, în scopul realizării un schimb de idei şi experienţă în domeniul utilizării energiei verzi în România şi Ungaria, precum şi pentru facilitarea de întâlniri de afaceri între firme de profil din cele două ţări.

Întrucât locurile sunt limitate, vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră atât la Conferinţă cât şi la întâlnirile de afaceri între firmele române şi ungare până cel târziu 28 iunie 2013, prin trimiterea formularului de înregistrare, prin email: ancuta.ivan@icia.ro , centi@icia.ro , fax: 0264 420667. Contact – Ancuţa Ivan.

Agenda Conferinţei
Formularul de înregistrare

by CENTI CENTI

Invitație Expowood 2013

Avem plăcerea de a vă invita să participaţi la Târgul de Industria Lemnului şi Exploatări Forestiere, care va avea loc în perioada 22–25 mai 2013 în Sala de Expoziţii Roman, Braşov.

Programul de desfăşurare al târgului îl puteţi consulta mai jos.

expowood

 

În paralel cu cea de-a 13-a ediţie a târgului, în perioada 22–24 mai 2013 va avea loc un Eveniment Internaţional de Brokerage organizat în domeniul industriei lemnului și exploatării forestiere de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, EURESEARCH din Elveţia şi Catt Innovation Management GmbH din Austria.

Invitaţia de participare la evenimentul de brokeraj (întâlniri de afaceri între firme din România şi din străinătate în scopul identificării de oportunităţi de afaceri) o puteţi găsi aici.
Înregistrarea la evenimentul de brokeraj se poate face până în data de 25 aprilie 2013, prin completarea formularului de înregistrare şi transmiterea lui pe adresa de e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

Formular de înregistrare poate fi descărcat de aici.

Pentru informații suplimentare privind acest eveniment, vă rugăm să ne contactați la coordonatele de contact: ICIA-CENTI Cluj-Napoca, Str. Donath, nr. 67; Tel: +40-264.420590; Fax: +40-264.420667; Persoana de contact: Ancuţa Ivan; E-mail: ancuta.ivan@icia.ro.

by CENTI CENTI

Mărci de renume international la EXPOWOOD 2013

Surprizele si noutatile continua drumul ascendent al Targului de Industria Lemnului si Exploatari Forestiere EXPOWOOD 2013. Astfel, printre expozanti s-au inscris nume mari de nivel mondial care participa pentru prima oara la Expowood. Grupul Homag din Germania, producatorul cu paleta cea mai larga de masini pentru industria mobilei va fi reprezentat de MS Masini SRL iar Grupul Weinig, producator de utilaje pentru prelucrarea lemnului masiv, de Sorin Mihai Utilaje Prelucrare Lemn SRL din Brasov.

Alte 13 firme producatoare de masini, utilaje si consumabile din Gemania s-au inregistrat sa prezinte si vizitatorilor din Romania cele mai noi tehnologii cu care vor participa la Ligna Hanovra.
Paleta de produse germane este completata de marci bine cunoscute si apreciate si la noi precum tractoarele NOE in oferta Alser Forest sau HSM in oferta If Const, tocatoarele REINBOLD in oferta Kenobi sau uscatoarele de cherestea in oferta HILDEBRAND si MUHLBOCK. La EXPOWOOD 2013 Vor fi prezente si linii de debitat lemn rotund subtire , circulare multilama PAUL, in oferta Wood Expert, sisteme de operare cu laser pentru gatere Z-LASER in oferta Ustunkarli Comert, sisteme de exhaustare SCHUKO, scule RITUS si adezivi JOWAT.

Dupa mai multi ani, firma Naturalpaint revine la Expowood, de data aceasta impreuna cu firma mama din Germania REINCKE NATURFARBEN, cu o oferta diversa de produse pentru tratarea şi finisarea lemnului cum sunt: uleiuri şi ceruri pentru industria lemnului (o gamă lansată recent, care se adresează producătorilor de mobilă, de parchet etc); uleiuri, lacuri şi vopsele de exterior si interior.

Pana acum, peste 60 de firme expozante si-au anuntat participarea, printre care nume si marci consacrate international din Germania (14 firme), Italia (10), Austria (7), Polonia (4), Slovacia (3), Elvetia (2), Franta (1), Danemarca (1) si SUA (1).

Paleta diversificata de produse prezentate va fi colorata de o serie de evenimente conexe, simpozioane si workshopuri care se vor desfasura paralel cu targul de produse. Astfel, vizitatorii se vor putea informa despre structurile clusterelor din industria lemnului si silviculturii sau despre energia provenita din lemn, vor putea participa la primul eveniment de brokerage international organizat in acest domeniu si vor avea sansa sa castige premii in valoare de 1200 Euro in cadrul campaniei ,,Viziteaza si vei castiga”.

Programul de vizitare va fi zilnic intre orele 10-18, in perioada 22-25 mai 2013.

Firmele din domeniu care doresc sa participe la brokeraj (intalnire intre firme romanesti si straine, in scopul identificarii de oportunitati de colaborare in afaceri) sunt invitate sa ne contacteze telefonic: 0264 420590 sau pe mail centi@icia.ro , persoana de contact Ancuta Ivan.
Locatia EXPOWOOD 2013, pentru a treia oara la Sala de Expozitii Roman din Brasov.

Detalii actualizate pe www.expowood.ro

image001

by CENTI CENTI

Târgul EcoLogica 2013

Cea de-a treia ediţie a Târgului EcoLogica îşi va deschide porţile în perioada 16-19 mai 2012, în parcarea Cora Hipermarket, cel mai mare centru comercial independent din Cluj-Napoca.

Pe parcursul celor 4 zile ale EcoLogica 2013, singurul târg de energie regenerabilă şi construcţii ecologice din Transilvania, vizitatorilor le va fi prezentată o gamă variată de echipamente şi tehnologii de producere a energiei regenerabile, alături de soluţii viabile de construire a unei locuinţe ecologice, la cele mai mici costuri, dar cu impact mare asupra mediului înconjurător.

Program de vizitare a Târgului: între orele 10.00-19.00

Pentru mai multe informaţii despre Târgul EcoLogica ediţia 2013, vă rugăm să consultaţi pagina web: www.cluj-ecologica.blogspot.com

Anunțul oficial pentru EcoLogica 2013 este accesibil aici.

În vederea înscrierii  şi a rezervării din timp a standului de expoziţie, vă rugăm să contactaţi pe:

Alina Boroş  – Sales Director, email: office.adshop@gmail.com, tel: 0757 030 545

sau

Anca Ştir – Project Manager, email: office.adshop@gmail.com, tel: 0745 472717

Pentru înscrierile făcute până la data de 31 martie 2013, taxa de înscriere este GRATUITĂ!

Evenimentul este organizat de Ad Shop în parteneriat cu Hipermarketul Cora Cluj-Napoca.

Parteneri: monitorul cj.ro şi Centrul de Transfer Tehnologic Cluj-Napoca (CENTI)

ecologica 2013