by CENTI CENTI

Comisia Europeana a lansat recent o consultare adresata microintreprinderilor si IMM-urilor cu privire la principiile si liniile directoare privind schimbul de date B2B.

Initiativa privind piata unica digitala isi propune sa imbunatateasca disponibilitatea datelor in economie:

  • datele detinute de sectorul public („informatiile din sectorul public”);
  • datele rezultate din cercetarea stiintifica finantata din fonduri publice, dar si
  • datele detinute de intreprinderi.

O disponibilitate mai larga a datelor ar putea fi benefica pentru IMM-uri, care, de regula, nu dispun de mijloace suficiente pentru a colecta date. In acelasi timp, aparitia unor dispozitive „inteligente” conectate la internet (internetul obiectelor) ridica noi provocari in ceea ce priveste confidentialitatea comerciala, concurenta si atribuirea valorii juste.

Comisia a analizat in detaliu aceste aspecte juridice emergente [a se vedea COM (2017)9 „Construirea unei economii europene a datelor” sau COM (2018)232 „Catre un spatiu comun de date pentru Europa”]. Aceasta a concluzionat ca:

  • libertatea contractuala continua sa reprezinte piatra de temelie a tuturor acordurilor privind utilizarea obiectelor din domeniul IO, precum si a datelor rezultate din aceste obiecte;
  • schimbul de date ar trebui sa aiba loc pe „pietele de date”;
  • ar fi necesara respectarea anumitor principii pentru a asigura o concurenta loiala pe aceste piete, si anume atat pentru obiectele IO, cat si pentru produsele si serviciile care se bazeaza pe datele fara caracter personal generate de calculatoare create de astfel de obiecte.

Principiile se aplica numai datelor fara caracter personal, deoarece Regulamentul general privind protectia datelor si alte norme aplicabile reglementeaza suficient prelucrarea datelor cu caracter personal.

Principiile obliga intreprinderile sa se asigure ca, in cadrul contractelor relevante:

  • sunt transparente in ceea ce priveste cine poate avea acces la datele relevante si in ce scop sunt utilizate acestea;
  • recunosc, cat mai mult posibil, valoarea creata de fiecare parte (prin colectarea datelor, prin serviciile oferite pe langa date etc.);
  • includ garantii pentru protectia secretelor comerciale ale societatilor si a altor active de proprietate intelectuala (de exemplu, monitorizarea robotilor pentru productie inteligenta pentru a intelege practicile de productie sau perioadele de asteptare care permit speculatiile cu privire la performanta economica a societatii);
  • nu vizeaza denaturarea concurentei si, in special, nu blocheaza societatile in relatiile cu un singur furnizor, de exemplu, pe baza unor formate de date sau a unor formate similare care pot fi utilizate de alti furnizori doar la costuri suplimentare.

In comunicarea intitulata „Catre un spatiu european comun de date”, Comisia a indicat faptul ca principiile vor fi discutate cu partile interesate si ar putea fi modificate pe baza rezultatelor acestor discutii. Aceasta a incurajat industria sa elaboreze coduri de conduita pentru a completa aceste principii. S-a precizat ca va continua sa evalueze daca astfel de principii si eventualele coduri de conduita modificate se dovedesc a fi suficiente pentru mentinerea de piete deschise si echitabile si ca va aborda situatia, daca este necesar, prin luarea unor masuri adecvate.

Prin urmare, va invitam sa va exprimaţi parerile şi sugestiile cu privire la consultarea publica a Comisiei Europene legata de principiile şi liniile directoare privind schimbul de date B2B, prin completarea chestionarului , pe care apoi va rugam sa ni-l transmiteţi pe mail: centi@icia.ro sau fax: 0264-420667, pana cel tarziu 18 decembrie 2018. Persoana de contact: Cristina Balgaradean.

Raspunsurile dumneavoastra vor fi luate in considerare la pregatirea unui document de lucru al serviciilor Comisiei, elaborat de Comisia Europeana.

Informatiile pe care le furnizati vor fi tratate ca fiind confidentiale. Nu se va face legatura intre raspunsuri si respondentii individuali.

Va multumim pentru timpul acordat, facilitand astfel actiunea Comisiei Europene de a propune norme mai eficiente atat pentru consumatori, cat si pentru intreprinderi.

Din partea Comitetului de Organizare,

Dr.ing. Simona-Clara BARSAN

Director Centru de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca