by CENTI CENTI

ITAPA 2021 este editia de primavara a celui mai mare congres IT care are loc in Slovacia; expertiza si experienta indelungata in domeniul IT, sustinute de un public international in continua
crestere, creeaza cadrul ideal pentru un eveniment de brokeraj organizat de Enterprise Europe Network prin Slovak Business Agency in 10-11 iunie 2021.

In 10-11 iunie 2021, amplul eveniment IT combina intalnirile congresului si cu intalniri de afaceri in format online, oferind astfel o oportunitate deosebita profesionistilor din industria IT de a intra in contact cu parteneri de afaceri internationali si de a stabili relatii de cooperare pe termen lung.

Principalele subiecte ale congresului ITAPA 2021 -editia de primavara- sunt securitate cibernetica si sanatate digitala, iar scopul evenimentului de brokeraj este de a oferi participantilor contacte de afaceri internationale si cooperari de succes in domeniile digitalizarii, securitatii cibernetice, asistentei medicale digitale si altor teme legate de IT.

Evenimentul de brokeraj ITAPA 2021 este organizat sub egida Enterprise Europe Network de catre Slovak Business Agency impreuna cu parteneri ai retelei europene din Bulgaria, Croatia, Spania, Italia, Romania, Polonia si UK si se adreseaza start-up-urilor, IMM-urilor si companiilor mai mari, universitatilor si institutiilor de cercetare si dezvoltare, asociatiilor si agentiilor, autoritatilor/ organizatiilor guvernamentale si free-lanceri-lor care lucreaza in industria IT.

Firmele interesate sunt rugate să ne contacteze via email – persoana de contact: Cristina Balgaradean, e-mail: cristina.balgaradean@icia.ro.