by CENTI CENTI

logo

INVITAȚIE

Forumul Inovării, eveniment de întâlniri de afaceri

şi Brokeraj de tehnologii

Bucureşti, 16-18 Octombrie 2014

De la idee, brevet şi inovare prin transfer tehnologic şi servicii
la unităţi puternice inovative cu activitate bazată pe valoare adăugată ridicată

a1

Cu ocazia celei de-a 40-a ediţie a Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB 2014, AroTT (Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software), Enterprise Europe Network prin partenerii săi din România (IPA SA CIFATT Craiova, Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, Fundaţia CRIMM, Camera de Comerţ şi Industrie Arad) şi Bulgaria (Camera de Comerţ şi Industrie Vratsa) au plăcerea de a vă invita să participaţi, în perioada de 16-18 Octombrie 2014, în incinta Romexpo Bucureşti, la cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului internaţional “Forumul Inovării“, precum şi la un eveniment de întâlniri de afaceri şi Brokeraj de tehnologii.
Simpozionul internaţional “Forumul Inovării“ este organizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi cu sprijinul Romexpo.

Obiectivul major al Simpozionului internaţional “Forumul Inovării” este promovarea produselor şi tehnologiilor inovative prin întărirea bazei tehnologice şi de afaceri!

Simpozionul internaţional “Forumul inovării“

Simpozionul internaţional “Forumul inovării“ îşi propune promovarea metodelor şi metodologiilor inovative, dezvoltarea unor noi produse/ servicii, transferul de cunoştinţe şi de tehnologie dinspre mediul cercetare către mediul productiv (economic).

Eveniment de întâlniri de afaceri şi Brokeraj de tehnologii

Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca vă invită să participaţi în data de 17 Octombrie 2014 la unul din elementele de referinţă ale Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB 2014: Evenimentul de întâlniri de afaceri şi Brokeraj de Tehnologii. Astfel, Enterprise Europe Network, prin organizatorii săi din România şi Bulgaria, creează cadrul perfect pentru stabilirea de noi contacte de afaceri cu specialişti din domeniul tehnologic, dar şi cu potenţiali parteneri de afaceri din Coreea, Bulgaria, Cehia, Polonia şi Germania.

Evenimentul de întâlniri de afaceri şi Brokeraj de Tehnologii este susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA CIFATT Craiova – România
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România
  • Fundaţia CRIMM – România
  • Camera de Comerţ şi Industrie Arad – România
  • Camera de Comerţ şi Industrie Vratsa – Bulgaria.

a2

PARTICIPAREA LA EVENIMENTUL DE BROKERAJ ŞI SERVICIILE DE ASISTENTA SUNT GRATUITE!

În funcţie de interesul participării la evenimentul de brokeraj internaţional, punem la dispoziţia firmelor interesate specialişti în brokeraj care să asiste partenerii români atât la înscrierea la întâlniri, cât şi la discuţiile bilaterale cu firmele străine.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici, iar formularul de înregistrare pentru brokeraj poate fi descărcat de aici.

Pentru informatii suplimentare legate de Simpozionul internaţional “Forumul Inovării“ şi de evenimentul de întâlniri de afaceri şi Brokeraj de tehnologii:

Persoana de contact: Dr. ing. Ancuţa-Maria IVAN
e-mail: ancuta.ivan@icia.ro
tel: +40 264 420 590

Home