Titlu proiect: BISNet Transylvania – Services in support of business and innovation
Acronim: BISNet Transylvania 831296/2019
Contract nr.: 831296/2019
Program: Programme for the Competitiveness of Enterprises and small and medium-sized enterprises (Topic: COS-2018-2-01)
Enterprise Europe Network este cea mai mare reţea de consultanţă în inovare şi afaceri care sprijină IMM-urile cu ambiţii de inovare şi dezvoltare internaţională!
Lansată în anul 2008 ca iniţiativă a Comisiei Europene în vederea sprijinirii întreprinderilor care doresc să inoveze și să se dezvolte la nivel internațional, Enterprise Europe Network este prezentă la ora actuală în 67 de ţări ale lumii, în aproape 600 de organizaţii membre, în care peste 3.000 de experţi oferă consultanţă în afaceri şi inovare. Fiind constituite ca parte integrantă a structurilor locale de tipul agenţiilor de dezvoltare regională, camerelor de comerţ şi industrie, institutelor de cercetare, centrelor tehnologice, universităţilor etc., organizațiile membre Enterprise Europe Network sunt interconectate la nivel global și sprijină întreprinderi din zeci de sectoare de activitate, de la agricultură și până la inteligența artificială, oferind sfaturi pertinente, practice și conexiuni de încredere.
Combinația unică de cunoaștere a mediului de afaceri local și a potențialului de cooperare la nivel internațional a făcut ca experţii Enterprise Europe Network să ofere IMM-urilor interesate sprijin în vederea promovării pe piețele externe și dezvoltării cu succes a ideilor și afacerilor.
Având acces direct la mediul academic şi industrial din aproape întreaga lume, Enterprise Europe Network este o cale perfectă în vederea realizării de parteneriate internaţionale în domeniul afacerilor, cercetării şi inovării.
Întrucât serviciile oferite de Enterprise Europe Network sunt finanţate prin COSME – programul Uniunii Europene pentru competitivitatea întreprinderilor şi a IMM-urilor – şi ORIZONT 2020 – programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene, IMM-urile interesate pot să beneficieze de aceste servicii în mod gratuit.
Cele mai importante grupe de servicii oferite de experţii Enterprise Europe Network sunt următoarele:
- Servicii de sprijin cu privire la accesul pe noi pieţe şi la identificarea de potenţiali parteneri de afaceri şi inovare, competenţi şi de încredere. Având la dispoziție cea mai mare bază de date referitoare la oportunităţi de afaceri, experţii Enterprise Europe Network pot identifica parteneri internaţionali potriviţi pentru IMM-urile interesate. Totodată, cu prilejul unor evenimente sau târguri internaţionale, Enterprise Europe Network organizează evenimente de matchmaking şi brokeraj, IMM-urile participante având astfel posibilitatea să întâlnească şi să discute cu potenţiali parteneri de afaceri. La cererea IMM-urilor, Enterprise Europe Network poate organiza misiuni economice, cu scopul realizării de întâlniri cu firme din domenii de activitate similare.
- Servicii specializate de consultanţă. Experţii Enterprise Europe Network oferă consultanţă cu privire la oportunităţile existente pe piaţă, pentru a ajuta IMM-urile să se dezvolte internaţional. Serviciile specializate de consultanţă includ: ♦informaţii concrete cu privire la dezvoltarea afacerii într-o altă ţară; ♦informaţii cu privire la legislaţie şi standarde UE; ♦consultanţă asupra drepturilor de proprietate intelectuală.
- Servicii suport de inovare. Pentru IMM-urile care au ambiţii mari legate de inovare şi creştere economică, Enterprise Europe Network furnizează două tipuri de pachete de servicii suport. Astfel, pentru IMM-urile beneficiare ale “Instrumentului pentru IMM-uri” (SME Instrument) ca schemă de finanţare a Consiliului European al Inovării (EIC), experţii în inovare ai reţelei furnizează servicii de tip Key Account Management (KAM), care se referă la identificarea celui mai bun specialist (coach) care să ajute firma să ducă la bun sfârşit proiectul de inovare propus. În cazul IMM-urilor care nu au aplicat la “Instrumentul pentru IMM-uri”, dar care au potenţial de generare a creşterii economice şi de creare de locuri de muncă prin inovare, experţii Enterprise Europe Network oferă servicii de consultanţă în scopul evaluării capacităţii de management a inovării.
Data începerii contractului: 01.01.2019
Data încheierii contractului: 31.12.2019
Durata proiectului: 12 luni
Parteneri:
- P1 – AGENTIA DE DEZVOLTARE REGIONALA NORD-VEST
- P2 – AGENTIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALA CENTRU
- P3 – UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA
- P4 – INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU OPTOELECTRONICA INOE 2000
- P5 – INSTITUTULUI NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU INGINERIE ELECTRICA ICPE-CA BUCURESTI
- P6 – CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE BRASOV
- P7 – FILIALA TRANSILVANIA A ASOCIATIEI ROMANE PENTRU INDUSTRIA ELECTRONICA SI DE SOFTWARE
Buget:
Valoarea totală proiect: 618 376,25 Euro
Valoarea totală partener P4: 156,331.09 Euro
Valoare contribuție UE: 80 454,00 Euro
Detalii: ec.europa.eu