by CENTI CENTI

Eveniment de întâlniri de afaceri şi brokeraj internaţional susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK

20 Noiembrie 2014, Sala Palatului Bucureşti

Cel mai mare şi mai important eveniment din domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice din România, RENEXPO®, revine pentru a VII-a oară, între 19-21 noiembrie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Alături de energia provenită din surse regenerabile, România deţine un potenţial uriaş şi în ceea ce priveşte eficienţa energetică, fie că vorbim despre sectorul industrial, administrativ, economic sau rezidenţial. La RENEXPO® South-East Europe, eficienţa energetică vine în întâmpinarea nevoii de a reduce consumul de energie, sprijină dezvoltarea acestui sector, ajută ţara să genereze energie curată şi susţine tranziţia spre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

România se aliniază politicilor europene şi prin asumarea obiectivelor „20/20/20” (20% energie provenită din regenerabile, 20% creşterea eficienţei energetice până în anul 2020), poate obţine o creştere economică sustenabilă. Numeroase studii arată că peste 90% din timp îl petrecem în interior, prin urmare din totalul consumului de electricitate aproximativ 20% îl reprezintă iluminatul. Deoarece 2/3 din clădirile din România sunt iluminate ineficient, la care se adaugă necesitatea acută de anvelopare şi reabilitare termică a acestora, putem spune că toate premisele sunt date astfel ca România să-şi poată atinge țintele.

RENEXPO® South-East Europe acoperă toate aspectele legate de energiile regenerabile (producție și distribuţie, utilizare eficientă și stocare etc.), precum și cele legate de eficiența energetică în construcții și renovări, dar și serviciile pentru energia verde, acoperind următoarele tematici: ■energie regenerabilă de bază (producție, pregătire, transport); ■producție de energie regenerabilă și distribuție (încălzire, energie, răcire); ■distribuție inteligentă a energiei; ■folosirea eficientă a energiei; ■depozitarea inovativă a energiei; ■servicii verzi.

Pentru a adăuga un plus de valoare expoziţiei, în cadrul RENEXPO® South-East Europe vor fi organizate în paralel o conferinţă, un workshop de specialitate pe eficienţă energetică şi un eveniment de întâlniri de afaceri şi brokeraj internaţional.

Conferinţa Internaţională – Eficienţă Energetică prin Cogenerare, organizat de Econet România (parte a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno – Germană) va avea loc în data de 20 noiembrie 2014 şi va în atenţia CET-urilor posibilităţi de a folosi energiile regenerabile.

În cadrul workshop-ului participanţii vor putea face schimb de cunoştinţe şi experienţe din practică cu experţi şi persoane cheie din domeniu.

Datorită poziționării geografice favorabile, RENEXPO® South-East Europe a sprijinit de-a lungul anilor dezvoltarea pieţei de energii regenerabile a României, contribuind în acelaşi timp şi la stabilirea unor contacte cu firme internaţionale. În acest sens, în data de 20 noiembrie 2014, va avea loc un eveniment de întâlniri de afaceri şi brokeraj internaţional susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:

  • IPA CIFATT Craiova – România;
  • Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România;
  • Camera de Comerţ şi Industrie Vratsa – Bulgaria.

Înregistrarea la evenimentul de întâlniri de afaceri şi brokeraj internaţional RENEXPO 2014 se poate face până în data de 17 noiembrie 2014, prin completarea formularului ataşat prezentei invitaţii. Vă rugăm să completaţi şi să transmiteţi formularul de înregistrare pe adresa de e-mail: ancuta.ivan@icia.ro

Formularul de înregistrare la evenimentul de întâlniri de afaceri şi brokeraj internaţional RENEXPO 2014 poate fi descărcat AICI.

NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE LA EVENIMENTUL DE ÎNTÂLNIRI DE AFACERI ŞI BROKERAJ INTERNAŢIONAL PENTRU FIRMELE MEMBRE ENTERPRISE EUROPE NETWORK

Pentru informații suplimentare privind evenimentul de brokeraj, vă rugăm să ne contactați:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca
Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca
Tel: +40-264.420590, Fax: +40-264.420667
Persoana de contact: Ancuţa IVAN
E-mail: ancuta.ivan@icia.ro