by CENTI CENTI

În perioada 9-11 mai 2016, la Budapesta va avea loc expoziţia SIRHA BUDAPEST 2016, un eveniment de talie internaţională în domeniul HORECA şi Retail Show-ului, destinat profesioniștilor din industria hotelieră, alimentară, panificație-patiserie și domenii conexe. Cu această ocazie, în data de 10 mai 2016, va fi organizat un eveniment de brokeraj internaţional destinat IMM-urilor. Evenimentul B2B este organizat de Enterprise Europe Network prin organizaţiile sale membre din Ungaria, Romania şi Slovacia.

Expoziția internaţională SIRHA BUDAPEST 2016 îşi va deschide din nou porţile în perioada 9-11 mai 2016 la HUNGEXPO Budapest Fair Center, pentru firme din Ungaria, Slovacia, Ucraina, România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi nu numai.
Cu o ofertă completă și inovatoare şi conceput pentru a răspunde tuturor cerinţelor IMM-urilor din industria hotelieră şi alimentară, brutării şi restaurante, precum şi din alte domenii conexe, SIRHA BUDAPEST 2016 găzduieşte mai mult de 300 de expozanți din Ungaria și din străinătate.
Deschis profesioniștilor și factorilor de decizie din industria hotelieră şi alimentară, SIRHA BUDAPEST 2016 reprezintă o oportunitate unică de a întâlni elita din gastronomie națională și internațională şi de a descoperi cele mai noi tendinţe în sectorul agro- alimentar, produse de panificație-patiserie, ospitalitate și servicii hoteliere.

Cei aproximativ 20 000 de vizitatori care sunt aşteptaţi vor avea ocazia de a descoperi produse şi servicii de calitate, dar şi de a participa la conferințe susţinute de bucătari celebri din întreaga lume.

SIRHA BUDAPEST 2016 are ca principal obiectiv inovarea, internaționalizarea și relaţiile de afaceri, oferind prilejul pentru întâlniri între expozanți și cumpărători, dar și pentru prezentarea de bune practici şi poveşti de succes din industria alimentară şi hotelieră. Cunoscut fiind faptul că cele mai bune afaceri sunt cele încheiate prin contact direct, expoziția internaţională SIRHA BUDAPEST 2016 îşi propune să devină cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare între companii active în sectorul serviciilor hoteliere şi alimentare, precum şi alte domenii conexe, care vor beneficia cu această ocazie de o platformă optimă de identificare a unor potenţiali parteneri de afaceri. În acest sens, în cadrul expoziţiei intenționale Enterprise Europe Network prin organizaţiile sale membre din Ungaria, Romania şi Slovacia vor organiza în data de 10 mai 2016 un eveniment de brokeraj internaţional.

Evenimentul de brokeraj internaţional se va axa cu precădere pe produse și procese agroalimentare inovatoare, tendințe în sectorul alimentar, industria serviciilor hoteliere și domenii conexe.

Nu se percepe nicio taxă de participare la evenimentul de brokeraj internaţional pentru firmele membre Enterprise Europe Network!

Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca este co-organizator al evenimentului de brokeraj internaţional care va avea loc în cadrul SIRHA BUDAPEST 2016!

Cei interesaţi să participe la întâlnirile de afaceri organizate cu ocazia expoziției internaţionale SIRHA BUDAPEST 2016 sunt rugaţi să contacteze CENTI Cluj-Napoca până cel târziu în data de 6 mai 2016.

Pentru informații suplimentare privind evenimentul de brokeraj, vă rugăm să ne contactați:

ICIA-CENTI Cluj-Napoca
Str. Donath, nr. 67, 400293 Cluj-Napoca
Tel: +40-264 420590, Fax: +40-264 420667
Persoana de contact: Simona-Clara BÂRSAN
E-mail: centi@icia.ro