Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000, prin Filiala Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică ICIA, departamentul Centrul de Transfer Tehnologic CENTI, în cadrul Enterprise Europe Network a participat, alături de reprezentanți ai rețelelor europene – EUROPE DIRECT Cluj, Centrul de Documentare Europeană, #GenerationEU, precum și ambasadori Erasmus și EPAS, la evenimentul „Uniunea Europeană în Transilvania”, desfășurat în perioada 12–14 septembrie 2025.
Reuniunea anuală a adus în prim-plan teme importante pentru perioada 2026–2030: combaterea dezinformării în contexte de criză, menținerea calității vieții, valorificarea patrimoniului natural și cultural, oportunitățile de parteneriate și finanțare prin Enterprise Europe Network, dar și sinergiile dintre educație și societatea civilă în cadrul programelor Erasmus și EPAS.
Evenimentul a oferit un cadru valoros de cooperare, dialog și conectare la prioritățile europene, punând accent pe colaborarea regională și implicarea activă a comunității. Cu această ocazie, au fost distribuite și materiale din campania „Locuri de muncă sigure și sănătoase 2023–2025: Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală”, realizată de European Agency for Safety and Health at Work (EU-OSHA).
Mai mult, ne bucurăm să fim parte din campania europeană pentru muncă sigură, sănătoasă și sustenabilă, a EU-OSHA, alături de rețelele care promovează implicarea și colaborarea în comunități: EUROPE DIRECT Cluj, Centrul de Documentare Europeană, inițiativa #GenerationEU, precum și ambasadorii Erasmus+ și EPAS.
Pentru mai multe informatii:
Persoana de contact: Cristina Balgaradean, email: cristina.balgaradean@icia.ro sau tel: 0264 420590.














