Comisia Europeana a lansat recent o consultare adresata microintreprinderilor si IMM-urilor cu privire la legislatia UE privind pesticidele [Regulamentul (CE) nr. 1107/2009] si reziduurile de pesticide [Regulamentul (CE) nr. 396/2005].
Prezentul sondaj este parte a unei strategii mai ample de consultare, care include o consultare publica efectuata cu scopul de a colecta opiniile cetatenilor, precum si doua sondaje tintite concepute pentru a colecta punctele de vedere ale organizatiilor partilor interesate si ale autoritatilor statelor membre.
Astfel, consultarea urmareste sa colecteze informatii in legatura cu modul in care functioneaza normele existente care reglementeaza aprobarea substantelor active, autorizarea pesticidelor si stabilirea limitelor maxime ale reziduurilor de pesticide. Rezultatele acestei consultari sunt esentiale pentru stabilirea impactului normelor existente asupra IMM-urilor si vor fi utilizate pentru a evalua masura in care normele existente sunt adecvate scopului si pentru a elabora un raspuns reprezentat de politici corespunzatoare, inclusiv posibile viitoare modificari ale regulamentelor.
Sunt invitate sa participe la consultare urmatoarele grupe de microintreprinderi si IMM-uri:
- Fabricant de produse de protectie a plantelor;
- Societate agricola;
- Prelucrator/producator de hrana pentru animale;
- Prelucrator/producator de produse alimentare;
- Angrosist de produse alimentare/produse pentru hrana animalelor (inclusiv import/export);
- Comerciant cu amanuntul (specializat si nespecializat, in principal, pe produse alimentare/hrana pentru animale);
- Transport/Depozitare/Ambalare (specializat si nespecializat, in principal, pe produse alimentare/hrana pentru animale).
Pesticidele sunt utilizate in principal in agricultura, in scopul protejarii plantelor de insecte, buruieni, ciuperci etc. Cea mai importanta parte a unui pesticid este asa-numita substanta activa. La fel ca si in cazul unui medicament pentru tratarea bolilor umane, substantele active din pesticide reprezinta principala componenta care produce efectul dorit. O substanta activa poate fi chimica sau (micro)biologica. Incepand cu 2011, Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (denumit in continuare „regulamentul privind pesticidele”) contine dispozitii privind aprobarea substantelor active si privind introducerea pe piata a pesticidelor. Pentru mai multe informatii, a se vedea site-ul internet al Comisiei Europene privind pesticidele.
Limita maxima a reziduurilor (LMR) de pesticide este cantitatea de pesticid permisa din punct de vedere legal sa ramana intr-un anumit produs. Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (denumit in continuare „regulamentul privind reziduurile de pesticide”) a intrat in vigoare in 2008, iar de atunci a reglementat si armonizat stabilirea in UE a limitelor maxime pentru reziduuri. Pentru mai multe informatii, a se vedea site-ul internet al Comisiei Europene privind reziduurile de pesticide.
Urmatoarele autoritati sunt implicate in punerea in aplicare a normelor regulamentelor privind pesticidele si reziduurile de pesticide: Statele membre ale UE, Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) si Comisia Europeana. Introducerea unui pesticid pe piata este un proces in doua etape: In primul rand, substanta activa trebuie sa fie aprobata la nivelul UE. In al doilea rand, producatorul unui pesticid care contine o substanta activa aprobata, poate solicita o autorizare a acestui produs in diferite state membre. In paralel, limitele maxime pentru reziduuri se stabilesc la nivelul UE pentru pesticid, daca este necesar. Pentru plantele de cultura cultivate in afara UE, limitele maxime pentru reziduuri se stabilesc la cererea tarii exportatoare.
Limitele maxime pentru reziduuri sunt complet armonizate si stabilite la nivelul UE. Un stat membru evaluator, Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) si Comisia Europeana sunt implicate in stabilirea unei limite maxime ale reziduurilor pentru o anumita combinatie de pesticide si alimente.
Informatii suplimentare privind strategia de consultare, precum si linkurile catre sondajele pentru partile interesate, pot fi consultate pe site-ul internet dedicat al Comisiei Europene.
Raspunsurile dumneavoastra vor fi luate in considerare la pregatirea unui document de lucru al serviciilor Comisiei, elaborat de Comisia Europeana, care prezinta rezultatele evaluarii REFIT.
Prin urmare, va invitam sa va exprimati parerile si sugestiile cu privire la consultarea publica a Comisiei Europene legata de studiul efectuat in sprijinul evaluarii REFIT a legislatiei UE privind produsele de protectie a plantelor si reziduurile de pesticide, prin completarea chestionarului pe care va rugam sa ni-l transmiteti pe mail: centi@icia.ro, sau fax: 0264-420667, pana cel tarziu 20 decembrie 2017.
Informațiile pe care le furnizati vor fi tratate ca fiind confidentiale. Nu se va face legatura intre raspunsuri si respondentii individuali.
Va multumim pentru timpul acordat, facilitand astfel actiunea Comisiei Europene de a propune norme mai eficiente atat pentru consumatori, cat si pentru intreprinderi.
FOARTE IMPORTANT! SI PAREREA DUMNEAVOASTRA CONTEAZA IN CREAREA POLITICILOR EUROPENE!
Din partea Comitetului de Organizare,
Dr.ing. Simona-Clara BARSAN
Director Centru de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca