by CENTI CENTI

Lucrarea de faţă prezintă situaţia IMM-urilor româneşti în condiţiile evoluţiei lor în economia de piaţă. Este analizat rolul inovării, transferului tehnologic şi al entităţilor de inovare şi transfer tehnologic, în interdependenţă, având ca scop final determinarea ponderii pe care acestea o au in creşterea competitivităţii IMM-urilor. Spre exemplificare, sunt prezentate două dintre transferurile tehnologice realizate, precum si avantajele generate de cele 2 tehnologii.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un material informativ atât pentru specialiştii din domeniu, privit din perspectiva rezultatelor obţinute, cât şi pentru persoanele care nu activează în acest domeniu, dar doresc să îl cunoască şi aprofundeze. Urmărind această idee şi pentru o înţelegere cât mai bună a fenomenului, am considerat necesară definirea conceptuală a principalelor elemente implicate: competitivitate, inovaţie, transfer tehnologic, entitate de inovare şi transfer tehnologic, economie de piaţă, cerinţe ale economiei de piaţă.

Competitivitatea

Este un concept complex care, la un nivel general, exprimă capacitatea persoanelor, firmelor, economiilor, regiunilor de a se menţine în competiţia derulată la un nivel intern si/sau internaţional şi de a obţine avantaje economice, în condiţiile unui anumit mediu de afaceri.

Profesorul Carbaugh de la Washington University defineşte o firmă ca fiind competitivă dacă produce bunuri şi servicii de o calitate superioară sau la un preţ mai scăzut decat competitorii săi interni sau externi.

Din punctul de vedere al unei naţiuni însă, competitivitatea exprima capacitatea şi abilitatea ţării respective de a utiliza în mod eficient oportunităţile de pe piaţa mondială.

în concepţia clasicilor economiei politice, manifestarea cererii şi a ofertei întemeiata pe libera iniţiativă, generată de proprietatea privată, neglijează factorii de timp şi de loc. Prin însuşi faptul că echilibrul economic se asigură numai prin sistemul şi mecanismul pieţelor, agenţii economici sunt condamnaţi la pasivitate, aceştia având asigurat fie avantajul comparativ absolut, fie pe cel relativ.

în teoria modernă “competiţia coexistă cu elemente monopolistice, ea este deci multiformă, căci nu se manifestă doar prin preţuri, ci în egală măsură, prin modul de a produce, prin calitatea produsului, prin politica de vânzări şi poli/competiţie (concurenţă), este imperfectă şi, prin acest caracter, ea este dinamică şi efectivă “

Aceasta optica, specifica perioadei contemporane cu privire la competitivitate, ar putea fi considerata baza conceptului avantajului competitiv. Avantajul competitiv rezidă în: caracterul multifactorial si caracterul procesual, la interferenta dintre intern si extern, dintre productivitatea folosirii factorilor de producţie disponibili în cadrul economiei de referinţă şi eficienţa cu care se derulează relaţiile comerciale între ţări.

Avantajul competitiv al firmelor aflate în avangarda progresului tehnic, se află în ramurile de vârf, în care avansul tehnologic permite obţinerea de preţuri pe măsură şi nu în ramurile. cu tehnologie standardizată.

Definită altfel, competitivitatea reprezintă: capacitatea produselor şi serviciilor de a rezista testului pieţei în condiţii avantajoase, având ca rezultat creşteri constante de productivitate şi standard de viaţă.

Există trei categorii de factori care influenţează dezvoltarerea:

  1. Factorii elementari (de bază) ai dezvoltării includ: climatul şi condiţiile naturale; solul fertil; proximitatea amplasării geografice; input-urile de bază în procesul tehnologic; condiţiile de sănătate şi ecologice; calificarea şi structura forţei de munca etc.
  2. Factorii avansaţi ai dezvoltării, între cei comparativi şi cei competitivi, sunt: resursele de cunoaştere şi evaluare (know-how; informaţii; studii de impact; analize cost-beneficiu etc.); accesul la investiţiile de capital (piaţa financiar-bancară; piaţa de capital); servicii profesionalizate, specializate care permit abordări globale ale pieţelor (ITC; logistică; reţele de comunicare şi distribuţie).
  3. Factorii integratori: competitivitatea şi calitatea; condiţiile de ofertă; sectorul financiar şi de credit; serviciile pentru afaceri; asociaţiile de afaceri puternice şi legăturile strânse cu institutele de cercetare; cooperarea industrială; nivelul concurenţei interne; capitalul şi resursele atrase; strategiile de firmă si sectoriale.

Evaluarea performanţei competitivităţii naţionale faţă de economia mondială se bazează pe elemente: cantitative (decalajul dintre nivelul ţării şi nivelul global) şi calitative.

Nivelul de competitivitate din economia românească rezultă din analiza datelor din bilanţurile contabile şi oferă posibilitatea evidenţierii corelaţiilor care există între principalii indicatori, precum şi factorii care au contribuit direct sau indirect la variaţia fenomenelor economice. Analiza trebuie să fie cât mai amplă, luând în calcul indicatori economici precum: mărimea şi dinamica profitului, volumul profitului, rata de profitabilitate, gradul de îndatorare.

Se poate afirma ca profitabilitatea reprezintă o imagine a activităţii economice, atât la nivel micro, cat si macroeconomic si de asemenea măsura în care companiile fac faţa concurentei si sunt competitive atât pe piaţa externă, cât şi pe cea internă.

Participarea României la piaţa unică europeană, prin cerinţele de competitivitate şi calitate, a afectat performanţele agenţilor economici în sensul diminuării procentului de agenţi economici care au înregistrat profit (56,2%) şi majorarea corespunzătoare a procentului de agenţi care au înregistrat pierderi (43,8%).

Analiza pe tipuri de activităţi arată o structură a ratei profitabilităţii compatibilă cu o economie în dezvoltare, ceea ce conferă sustenabilitate procesului de creştere economică. Deşi cea mai mare rată a profitabilităţii se regăseşte la alte servicii (hoteluri, învăţământ, activităţi de asistenţă socială, activităţi de asigurări, închirieri de autoturisme) respectiv 18,9%, totuşi transporturile (6,7%), construcţiile (8,6%) şi industria (5,8%) rămân sectoare importante care contribuie la creşterea economică durabilă, crearea de noi locuri de muncă, creşterea competitivităţii economiei şi dezvoltarea clasei de mijloc.

Gradul de îndatorare este exprimat prin ponderea datoriilor în cifra de afaceri. Firmele româneşti au înregistrat performanţe şi în acest domeniu. Scăderea gradului de îndatorare este un fenomen pozitiv, în condiţiile în care, deşi s-au angajat multe cheltuieli de investiţii ca o necesitate a modernizării, totuşi firmele nu s-au îndatorat, ci au angajat fonduri proprii (fapt evidenţiat în bilanţ de mobilizarea semnificativă a activelor corporale în proporţie mărită faţă de anul anterior). Acesta a fost însoţit de reducerea ponderii plăţilor restante în cifra de afaceri.

Inovarea

Reprezintă procesul de creaţie (generarea de idei noi) urmat de efectuarea schimbărilor generate de acesta.

Capacitatea de inovare a IMM-urilor este una dintre caracteristicile particulare acestui sector alături de flexibilitate şi orientarea către nevoile pieţei. Succesul activităţilor inovative derulate de către IMM se concretizează, atât în dezvoltarea pieţelor prin introducere de produse noi sau îmbunătăţite, cât şi prin îmbunătăţirea şi inovarea în domeniul proceselor organizatorice şi tehnologice specifice fiecărei firme, inclusiv a proceselor de distribuţie.

Conform studiilor efectuate de Agenţia Naţională pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC): capacitatea IMM-urilor de a introduce pe piaţă produse noi, ca rezultat al creaţiei proprii, creşte odată cu categoria de mărime. Micro-întreprinderile se dovedesc a fi cel mai puţin capabile de inovare în domeniul produselor noi, doar 37,2%, în timp ce întreprinderile mici în procent de 63,5% şi cele de dimensiuni mijlocii în proporţie de 74,3%.

în conformitate cu prevederile Cartei Europene pentru întreprinderi Mici adoptată la Lisabona în anul 2000, proiectată să contribuie la îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor europene în contextul globalizării şi a economiei bazate pe cunoaştere, în anul 2002 Guvernul României a semnat alături de celelalte state candidate, la momentul respectiv, Declaraţia de la Maribor prin care se angajează să-şi armonizeze politicile de susţinere a competitivităţii firmelor autohtone cu prevederile Cartei. Expresia acestor angajamente internaţionale asumate de România, direcţiile şi măsurile ce vor fi luate, se regăsesc în Strategia naţionala de susţinere şi promovare a IMM-urilor pentru orizontul 2004-2008. Strategia a fost aprobată prin HG nr. 1280/2004, iar responsabilă pentru implementarea Strategiei Guvernamentale, în calitate de organism guvernamental, este ANIMMC.

In sarcina acestui organism revin fundamentarea deciziilor şi a propunerilor de politici de sprijin pentru IMM, inclusiv analiza calitativă, a stadiului de dezvoltare, a nevoilor şi priorităţilor IMM şi cooperaţiei, care să oglindească nevoile interne ale firmelor mici şi mijlocii, dar şi să răspundă preocupărilor la nivel european.

Ca urmare, a fost realizat un studiu prin care au fost evidenţiate 3 probleme cu care se confruntă mediul de afaceri şi anume:

  1. existenţa unui nivel relativ scăzut al competitivităţii firmelor româneşti pe piaţa europeană
  2. lipsa tot mai acută a forţei de muncă cu o calificare adecvată
  3. lipsa unor instrumente adecvate de marketing

Unul din domeniile care a rezultat deficitar îl reprezintă cel al tehnologiei. Ca observaţie generală privind calitatea echipamentelor utilizate, există o gamă largă de tehnologii şi echipamente, de la unele foarte moderne, la tehnologii şi echipamente uzate moral şi chiar fizic, care, cu greu ar face faţă cerinţelor impuse de reglementările europene.

  • 55% dintre companii au tehnologii şi echipamente competitive, dar şi-ar dori achiziţionarea de echipamente moderne pentru a face faţă concurenţei (creşterea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii produselor proprii)
  • 12,5% dintre acestea resimt nevoia de îmbunătăţire a procesului de producţie. în unele situaţii aceste achiziţii implică şi alte spaţii de producţie adecvate
  • 47,5% din totalul firmelor intervievate au indicat necesitatea utilizării de noi tehnologii

Un al doilea domeniu este reprezentat de politica de personal şi resurse umane.

Principala problemă a firmelor intervievate, din acest punct de vedere, este lipsa forţei de muncă cu calificare medie. în domenii precum industria textilă, prelucrarea lemnului, industria constructoare de maşini şi industria alimentară s-a identificat lipsa de personal cu o calificare adecvată. Lipsa de interes pentru munca în aceste domenii este cauzată, în principal, de un nivel salarial neadaptat la oferta din alte ţări membre UE spre care se îndreaptă forţa de muncă locală.

Parţial, această problemă se poate rezolva prin utilizarea de echipamente performante. Alte domenii în care se resimte lipsa de personal, de data aceasta de înaltă calificare, sunt industria constructoare de maşini şi IT&C. Soluţia acestei probleme ar putea fi colaborarea firmelor interesate cu universităţile specializate.

Managementul şi structura organizaţională au fost şi ele menţionate la capitolul deficienţe.

Å¢inând cont de faptul că unele din firmele intervievate sunt în topul naţional pe domeniul lor de activitate, se consideră că acestea au găsit soluţia unui management performant şi funcţional. în ceea ce priveşte restul firmelor, situaţia este următoarea:

  • 35% ar trebui să-şi reorganizeze activitatea stabilindu-şi centre de profit şi pierdere astfel încât firma să devină eficientă
  • 27,5% trebuie să-şi dezvolte un departament specializat de Creaţie (specific pentru industria textilă şi construcţii de maşini) sau de Cercetare/Dezvoltare (IT&C şi industria alimentară)
  • 15% trebuie să-şi îmbunătăţească sistemul de management

în domeniul marketingului, situaţia întâlnita cel mai frecvent este lipsa unei Strategii de Marketing, 65% din firme având această problemă. Nu există disponibilitatea de a realiza cercetări/studii de piaţă în ceea ce priveşte produsele proprii. Mai mult de 50% dintre firmele intervievate nu au un „brand” sau un „Plan de promovare” pentru firmă sau pentru produsele acesteia. Soluţia ar fii dezvoltarea unui departament specializat de marketing.

Alte aspecte importante:

  • 30% din firme au nevoie de spaţii de producţie suplimentare, 6 dintre acestea fiind din domeniul IT&C
  • 17,5% din firme trebuie să-şi diversifice produsele pentru a răspunde nevoilor pieţei

Transferul tehnologic

Reprezintă introducerea sau achiziţionarea în circuitul economic a tehnologiilor şi utilajelor specifice, echipamentelor şi instalaţiilor rezultate din cercetare, în vederea obţinerii de procese, produse sau servicii noi sau imbunătăţite, cerute de piaţă sau prin care se adoptă un comportament inovativ, inclusiv activitatea de a disemina informaţii, a explica, a transfera cunostiinţe, a acorda consultanţă şi a comunica cu persoane care nu sunt experte în problemă despre rezultatele cercetării fundamentale, aplicative şi precompetitive într-un asemenea mod încât să crească şansele aplicării unor astfel de rezultate, cu condiţia să existe un proprietar al rezultatelor.

Transferul tehnologic se realizează prin reţeaua de entităţi de inovare şi transfer tehnologic (ReNNIT). Rolul acestora este de sprijinire a IMM-urilor şi de interfaţă între acestea, în calitate de beneficiari şi „producătorii de inovaţie”, reprezentaţi de universităţi, institute de cercetare şi firme cu activitate de cercetare-dezvoltare.

„Categoria Intreprinderilor Micro, Mici si Mijlocii (IMM) este formata din intreprinderi care angajeaza mai putin de 250 de persoane si care au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane de euro si/ sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro”.

Principalele elemente generate de IMM-uri sunt prezentate in Fig. 1.

Pentru a fi valorificata prin transfer tehnologic, inovatia trebuie să facă obiectul proprietăţii intelectuale, autoritatea care reglementează acest domeniu fiind Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM (pentru proprietatea industrială) şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Proprietatea intelectuală are două componente: proprietatea industrială şi drepturile de autor şi drepturile conexe.

Protecţia drepturilor de proprietate industrială este reglementată, în principal, prin urmatoarele legi speciale: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată, Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora aprobată prin Legea nr. 383/2002.

Protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care reprezintă legea cadru în domeniu şi de două acte normative complementare, care cuprind măsuri destinate combaterii fenomenului pirateriei, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind combaterea producerii şi comercializarii neautorizate a fonogramelor (aprobata prin Legea nr. 624/2001) şi Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator (aprobată prin Legea nr. 213/2002).

Alte reglementari ale drepturilor de proprietate intelectuală sunt cuprinse în: Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 298/2001, Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, cu modificările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 59/2002 aprobată prin Legea nr. 664/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protectţa consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.26/1990 privind Registrul Comerţului cu modificările ulterioare, articolele 299-301 din Codul Penal.

Protectia drepturilor de proprietate intelectuala este de o mare importanta, esenta, scopul si finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane si, în acelasi timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.

Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare şi inovare care constituie o componentă strategică, hotărâtoare pentru dezvoltarea economică şi pentru progresul social. Astfel, ştiinţa, tehnologia şi inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectivă a României.

Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea problemelor economice şi pentru înnoirea permanentş a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării româneşti la cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în expansiune, în contextul globalizării.

Conform legii, dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic, la nivel naţional, regional şi local, se face prin crearea de:

  1. centre şi servicii specializate pentru asistentă şi informare ştiinţifică şi tehnologică, precum şi pentru diseminarea, transferul şi valorificarea rezultatelor cercetări
  2. zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea de agenţi economici inovativi, care dezvoltă şi aplică tehnologii noi, infrastructuri care pot fi: centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de afaceri, centre de informare tehnologică, oficii de legatură cu industria, parcuri ştiinţifice şi tehnologice
  3. unităţi de ramură specializate în transfer tehnologic, finanţate pe seama rezultatelor transferate în economie şi în viaţa socială. în acest sens unităţile de transfer răspund de întocmirea contractelor tripartite între furnizorul de tehnologie, unitatea de transfer şi unitatea care aplică rezultatele.

Infrastructura de Inovare şi Transfer Tehnologic a fost creată, este evaluată şi acreditată de Autoritatea Naţională Pentru Cercetare Åžtiinţifică în baza HG nr. 406/2003 şi are ca scop susţinerea dezvoltării economico-sociale, stimularea inovării şi transferului tehnologic, atragerea de investiţii în vederea valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a resurselor umane din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.

Reţelele existente de cercetare-dezvoltare funcţionează, ca nişte pârghii între resurse şi costuri, astfel că prin rezultatele cercetării se obţin produse sau tehnologii noi, costuri de fabricaţie reduse şi economie de resurse (se obţin produse cu valoare adaugata mare, cu tehnologie îmbunatăţită).

In prezent, protecţia proprietăţii intelectuale în România este similară cu cea din statele membre ale Uniunii Europene, deoarece legislaţia naţională este armonizată în cea mai mare parte cu reglementările comunitare.

Activitatea unei entităţi de inovare şi transfer tehnologic cuprinde:

1. acces la infrastructura de comunicare:

  • centrale telefonice şi servere performante, reţea de calculatoare
  • servicii de comunicare-informare, recepţie, servicii poştale, secretariat, cum ar fi: preluare mesaje, furnizare de informaţii primare
    • servicii auxiliare, cum ar fi: reparaţii şi întreţinere curentă
    • procesare, editare, multiplicare materiale promoţionale
    • proiectare şi design pentru prezentări pe Internet

2. servicii specializate:

  • servicii de asistenţă în afaceri pentru inovare şi transfer tehnologic
  • servicii de cercetare-dezvoltare
  • servicii de informare tehnologică, audit tehnologic, veghe şi prognoză tehnologică
  • servicii de asistenţă şi consultanţă pentru realizarea de modele experimentale şi prototipuri
  • servicii de asistenţă şi consultanţă pentru exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală
  • servicii de asistenţă şi consultanţă în domeniul legislativ la nivel naţional, european şi internaţional

3. servicii de pază şi protocol, monitorizarea permanentă a accesului personalului autorizat

4. servicii de asistenţă a agenţilor economici şi, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru:

  • obţinerea de fonduri în cadrul unor programe naţionale şi internaţionale
  • identificarea partenerilor din mediul universitar şi de cercetare
  • asigurarea accesului la baze de date specializate
  • informare cu privire la priorităţile naţionale, regionale şi locale

Rezultate ale transferului tehnologic ce pot contribui la creşterea competitivitătii IMM-urilor:

  • noi produse şi servicii
  • produse inovative, adaptate pieţei, diversificate
  • producţie adaptată cerinţelor UE
  • modernizarea producţiei
  • organizare şi management performant
  • producţie şi servicii sub standarde de calitate ISO
  • investiţii in ramuri de viitor: IT / Hi-Tech
  • servicii / consultanţă

Centrul de transfer tehnologic – entitate din infrastructură a cărei activitate constă în stimularea inovării şi transferului tehnologic în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor cercetării, transformate în produse, procese şi servicii noi sau îmbunătăţite.

Pentru a exemplifica, vom da cateva exemple din activitatea Centrelor de Transfer Tehnologic constituite in cadrul ICIA Cluj-Napoca şi, respectiv, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucuresti.

Transferul unor tehnologii recuperative si de protectie a mediului

în ultimii ani se constată agravarea continuă a situaţiei mediului înconjurător, prin poluarea sa excesivă datorată în primul rând activităţii industriale a agenţilor economici. în acest sens, legislaţia privitoare la protecţia mediului specifică în mod clar condiţiile în care anumiţi efluenţi pot fi deversaţi în mediul înconjurător, existând obligativitatea de a purifica în prealabil aceşti efluenţi. De asemenea, este obligatorie şi prelucrarea (denocivizarea) deşeurilor solide în vederea depozitării lor în halde.

Norme juridice care reglementează regimul deşeurilor:

  • O.G. 33/1995 – privind “Colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul
    productiv a deşeurilor de orice fel.”
  • H.G. 68/1977 – privind “Regimul produselor şi serviciilor care pun în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului.”
  • H.G. 172/1977 – privind “Registrul naţional al substanţelor toxice.”
  • H.G. 155/1999 – privind “Evidenţa gestiunii deşeurilor.”
  • O.G. 78/2000 – privind “Regimul deşeurilor.” (aprobată cu Legea 426/2001)
  • O.G. 11/2001 – privind “Achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şi deşeurilor neferoase reciclabile.”
  • O.G. 16/2001 – privind “Gestiunea deşeurilor industriale reciclabile.”
  • H.G. 157/2001 – privind “Regimul bateriilor şi acumulatorilor.”
  • H.G. 662/2001 – privind “Gestionarea uleiurilor uzate.”
  • H.G. 162/2002 – privind “Depozitarea.”
  • H.G. 128/2002 – privind “Incinerarea.”
  • H.G. 349/2002 – privind “Ambalajele şi deşeurile din ambalaje.”
  • O.M.S.F. 219/2002 – privind “Gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.”

Tehnologiile transferate la agentul economic se referă la:

  • recuperarea din deşeuri solide, respectiv lichide, a unor materiale relativ scumpe şi limitate ca resurse naturale (cupru şi argint)
  • transformarea în deşeuri nepericuloase a nămolurilor galvanice, rezultate în urma activităţilor industriale specifice

Este demn de menţionat faptul că, odată cu transferul tehnologiilor propriu-zise, au fost realizate şi cele patru instalaţii corespunzătoare, care permit ca cele 4 tehnologii să funcţioneze atât corelat, cât şi independent. Instalaţiile au fost puse în funcţiune, urmărindu-se parametrii de operare, după care au fost realizate seriile zero, corespunzătoare celor 4 tehnologii.

în scopul evaluării impactului pe care aplicarea tehnologiilor îl va avea asupra mediului înconjurător, a fost întocmit un studiu de impact de mediu. Indicele de poluare globală determinat IPG a avut valoarea cuprinsă între 1 – 2, semnificaţia fiind că „realizarea obiectivului propus va afecta mediul în limite admisibile”. Concluzia studiului efectuat este că posibilitatea afectării factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei datorită amenajării spaţiilor în vederea aplicării celor 4 tehnologii este redusă, chiar neglijabilă. Aşadar, efectele negative asupra mediului sunt minore, în timp ce efectele pozitive privind costurile reduse, gama largă a posibilităţilor de utilizare a tehnologiilor sunt mari.

în cele ce urmează, vom prezenta pe scurt cele 4 tehnologii transferate.

A. Tehnologia de obţinere a cuprului de înaltă puritate din deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru

Materia primă utilizată este reprezentată de deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru (şpan, capete de bară, sârmă de bobinaj etc.), prin aplicarea tehnologiei obţinându-se catozi de cupru electrolitic cu o puritate de 99,97 % sau chiar mai mare. Aceşti catozi sunt utilizaţi în industria electrică şi electrotehnică, electronică şi a telecomunicaţiilor, electrochimică etc.

Studiile de piaţă efectuate au arătat că necesarul de cupru electrolitic pe piaţa internă este de ordinul zecilor de mii de tone anual. în acelaşi timp, în România există o importantă cantitate de deşeuri de cupru nevalorificată. Lipsa unui producător intern face ca necesarul de cupru electrolitic sa fie acoperit din surse externe. Apariţia unui producător intern de catozi de cupru electrolitic ar permite ca achiziţionarea acestora să se facă la un preţ mai mic, în condiţiile realizării acestora la aceeaşi calitate cu cea a catozilor de import.

Tehnologia de obţinere a cuprului electrolitic din deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru se bazează pe electroliza unor soluţii acide de sulfat de cupru, cu anozi solubili. Se lucrează în şarje (durata medie a unei şarje este de 12 zile, dintre care primele două zile sunt de pregătire a şarjei). Cantitatea de cupru electrolitic obţinută pe şarjă variază în funcţie de cerinţele pieţii şi se reglează prin modificarea numărului de electrozi din fiecare cuvă şi a numărului de cuve intrate în şarjă. Se obţin catozi din cupru electrolitic. Ca produs secundar, rezultă sulfatul de cupru (piatra vânătă), care este utilizat în multiple domenii (agricultură – viticultură, pomicultură, legumicultură etc., industria chimică, industria electrochimică – acoperiri galvanice etc., industria textilă şi a pielăriei etc.).

în ceea ce priveşte preţul, această tehnologie are două mari avantaje:

  • materia primă (deşeuri solide cu conţinut ridicat de cupru) prezintă un raport conţinut de cupru/preţ superior materiei prime utilizate în tehnologiile clasice (minereu de cupru), ceea ce duce la scăderea costurilor cu materia primă
  • prin folosirea coşurilor anodice de titan (care constituie totodată şi principalul element de originalitate al acestei tehnologii) se elimină etapa topirii prealabile a deşeurilor de cupru, etapă care presupunea un important consum de energie

B. Tehnologia de recuperare a ionilor de cupru din soluţii diluate

în cadrul acestei tehnologii, materia primă este reprezentată de soluţiile diluate care conţin ioni de cupru (de exemplu, apele de spălare de la procesul de galvanizare). Aceste deşeuri industriale nu pot fi deversate în mediul înconjurător înainte de prelucrarea lor prealabilă, în vederea îndepărtării ionilor respectivi.

Diluţia soluţiilor respective (care conţin sub 10 g/l ioni de cupru) generează două seturi de probleme: pe de o parte, extragerea ionilor este dificilă şi costisitoare (productivitatea fiind foarte scăzută), iar pe de altă parte, este necesar să se transporte o cantitate foarte mare de soluţie uzată, raportată la conţinutul în ioni metalici. Soluţia oferită la această problemă de către această tehnologie este reprezentată de instalaţia de purificare a soluţiilor, care este mobilă, putând fi astfel deplasată la sediul clientului, evitându-se astfel transportul unor cantităţi mari de soluţii uzate, potenţial periculoase. Soluţia diluată cu conţinut de ioni de cupru se circulă prin instalaţie, iar soluţia purificată rezultată se recirculă în procesul tehnologic al clientului. Durata prelucrării depinde de concentraţia şi compoziţia soluţiei respective.

Pulberea de cupru rezultată poate fi utilizată la sinterizarea diferitelor piese (benzi conductoare, lagăre etc.).
Prin aplicarea tehnologiei, se asigură managementul deşeurilor lichide diluate, cu conţinut de ioni de cupru, datorită metodei originale şi deosebit de ingenioase de purificare avansată a soluţiei diluate.

C. Tehnologia de recuperare a ionilor de argint din soluţii diluate

în acest caz, materia primă utilizată o reprezintă soluţiile diluate, cu conţinut de ioni de argint, cum ar fi, de exemplu, apele de spălare de la ateliere foto. La fel ca şi în cazul anterior, nici aceste deşeuri lichide nu pot fi deversate în mediul înconjurător înainte de prelucrarea lor prealabilă în vederea îndepărtării ionilor de argint. Diluţia soluţiilor respective (care conţin sub 10 g/l ioni de argint) generează probleme deosebite, extragerea ionilor fiind dificilă şi costisitoare (productivitatea este foarte scăzută şi soluţiile au compoziţie complexă).

Tehnologia se bazează pe electroliza soluţiei de denocivizat colectată de la clienţi, după o tratare prealabilă. Se folosesc metode electrochimice specifice pentru accelerarea electrolizei. După recuperarea avansată a ionilor de argint, ceilalţi ioni din soluţie se precipită şi se îndepărtează prin filtrare. Se lucrează în şarje (durata unei şarje depinde de concentraţia şi compoziţia soluţiei respective, dar în medie nu depăşeşte 8 ore). Soluţia purificată se deversează la canal.
Aplicarea tehnologiei asigură un management superior al deşeurilor lichide diluate, cu conţinut de ioni de argint, prin metoda originală de purificare avansată a soluţiei. Argintul metalic obţinut (în cantităţi mici) poate fi vândut ca atare.

D. Tehnologia de transformare a nămolurilor galvanice în deşeuri nepericuloase (categoria 19 03 05)

Potenţialul toxic ridicat al nămolurilor galvanice le face improprii deversării directe sau depozitării ca atare în mediul înconjurător iar compoziţia lor deosebit de complexă impune prelucrarea complicată, laborioasă şi costisitoare în vederea denocivizării. Astfel, nămolurile galvanice colectate de la clienţi, împreună cu cele rezultate de la cele 3 tehnologii prezentate anterior, se neutralizează (se aduc la pH neutru), apoi se înglobează (împreună cu alţi componenţi) în compoziţia unor dale din beton special.

Tehnologia de transformare a nămolurilor galvanice în deşeuri nepericuloase este originală, simplă şi ieftină şi presupune înglobarea nămolurilor galvanice în structuri stabile sub forma unor dale de beton special. Aceste dale se pot utiliza la stabilizarea şi fixarea haldelor de deşeuri sau steril, a gropilor de gunoi etc.

Concluzii

  1. Tehnologiile prezentate reflectă rezultatele cercetării românesti, care au fost transferate unei asociaţii in participaţiune, formată din firme private care doresc să-şi dezvolte afacerile, prin utilizarea unor tehnologii care nu au impact negativ asupra mediului.
  2. Tehnologiile transferate prezintă următoarele avantaje:
  • realizarea unor raporturi preţ/calitate deosebit de avantajoase şi asigură o mare mobilitate a capacităţii de producţie (tehnologiile sunt modulare, astfel încât numărul de module puse în funcţie depinde de necesităţi)
  • catozii de cupru electrolitic vor putea fi achiziţionaţi pe piaţa internă la un preţ mai mic faţă de cel solicitat de importatori
  • recuperarea ionilor de cupru si argint din soluţiile diluate va avea ca efect, pe de o parte, denocivizarea apelor uzate şi, pe de altă parte, posibilitatea revalorificării unor materiale relativ scumpe
  • managementul deşeurilor solide (nămoluri de galvanizare) va asigura valorificarea nămolurilor toxice rezultate în halele de galvanizare
  • pe lângă rezolvarea problemei managementului deşeurilor lichide diluate, cu conţinut de ioni de metale grele (cupru şi argint), prin valorificarea produselor secundare rezultate (Cu şi Ag metalic), se poate acoperi o parte din costurile purificării deşeurilor lichide
  • pe lângă rezolvarea problemei managementului nămolurilor galvanice, se obţin, ca produs secundar, dalele de beton special, care prin valorificare conduc la acoperirea unei părţi din costurile denocivizării.

Transferul tehnologiei de incalzire-uscare in camp fotonic cu separare de medii

în prezent, agenţii economici din domeniul construcţiilor de nave (şantiere navale), de maşini şi utilaje, precum şi cei din domeniul atelierelor auto, de tinichigerie/vopsitorie etc., utilizează aerul cald pentru uscarea suprafeţelor proaspăt vopsite.

Tehnologia de încălzire/uscare în câmp fotonic cu separare de medii se bazează pe focalizarea radiaţiei cu temperatura de culoare a filamentului unui bec cu halogen. Astfel, se pot încălzi/usca la temperaturi ridicate materiale/suprafeţe fără contact direct între elementul încălzitor şi obiectul de încălzit. Elementul încălzitor poate fi situat şi în afara incintei de lucru, fiind separat astfel de eventuala atmosferă reactivă/oxidantă a mediului de lucru. In funcţie de necesităţile clienţilor, tehnologia poate fi uşor adaptată şi pentru alte procese de uscare/încălzire (pregătirea diverselor suprafeţe în vederea unor procese tehnologice, uscare/încălzire în industria alimentară, la finisaje în construcţii etc.).

In scopul evaluării impactului pe care aplicarea tehnologiei îl va avea asupra mediului înconjurător, a fost întocmit un studiu de impact de mediu. Concluzia acestuia este că afectarea factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei datorită amenajării atelierului pentru producerea generatoarelor de câmp fotonic, precum şi pentru aplicarea la scară industrială a tehnologiei de uscare a suprafeţelor în câmp fotonic este redusă, chiar neglijabilă. în consecinţă, efectele negative asupra mediului sunt minore, în timp ce efectele pozitive privind costurile 1. Åži în acest caz, tehnologia transferată reprezintă un rezultat al cercetării româneşti, iar agentul economic este format de o asociaţie în participaţiune, constituită din firme private care doresc să-şi dezvolte afacerile, utilizând o tehnologie fără impact negativ asupra mediului. reduse precum şi gama largă a posibilităţilor de utilizare a produsului şi a tehnologiei sunt mari. Ca rezultat, se propune acceptarea, chiar încurajarea promovării tehnologiei de uscare a suprafeţelor vopsite în câmp fotonic precum şi producerea echipamentului necesar, respectiv, generatorul de câmp fotonic. întreţinerea şi reparaţiile generatorului de câmp fotonic se realizează simplu şi cu costuri relativ reduse. Principala problemă care poate să apară în exploatarea generatorului o constituie deformarea oglinzilor (datorită temperaturii ridicate la care se lucrează, precum şi a variaţiilor mari de temperatură) şi pierderea luciului acestora, ceea ce duce la focalizarea imprecisă a câmpului fotonic şi implicit la creşterea consumului de energie. Dar, atât forma, cât şi luciul oglinzilor sunt relativ uşor de refăcut.

în funcţie de necesităţile agentului economic, tehnologia poate fi uşor adaptată şi pentru alte procese de uscare/încălzire (pregătirea diverselor suprafeţe în vederea unor procese tehnologice, uscare/încălzire în industria alimentară, în construcţii la finisaje etc.).

Concluzii

  1. Si în acest caz, tehnologia transferată reprezintă un rezultat al cercetării româneşti, iar agentul economic este format de o asociaţie în participaţiune, constituită din firme private care doresc să-şi dezvolte afacerile, utilizând o tehnologie fără impact negativ asupra mediului.
  2. Aplicarea tehnologiei de încălzire-uscare în câmp fotonic prezintă următoarele avantaje:
  • generatorul de câmp fotonic poate fi realizat în funcţie de necesităţile clientului într-o gamă largă de dimensiuni şi configuraţii. Acest fapt este posibil deoarece la proiectarea produsului finit se porneşte de la unitatea de generare a câmpului fotonic, mai multe unităţi fiind dispuse după o anumită configuraţie; o unitate este alcătuită dintr-o lampă de halogen şi o oglindă plan-eliptică sau parabolică; numărul de unităţi depinde de suprafaţa obiectului de încălzit/ uscat, iar configuraţia (geometria) generatorului de câmp fotonic depinde de forma obiectului de încălzit/uscat
  • încălzirea poate fi realizată pe un domeniu de temperatură cuprins între temperatura camerei şi cca. 1000 °C
  • reglarea temperaturii este simplă şi facilă (prin controlul curentului care traversează lampa de halogen)
  • nu există contact fizic între generatorul de câmp fotonic şi obiectul de încălzit
  • generatorul de câmp fotonic nu are piese în mişcare
  • în funcţie de suprafaţa de încălzit/uscat, sunt posibile două variante constructive; astfel, generatorul poate fi mobil (caz în care este deplasat de-a lungul piesei de uscat/încălzit – de exemplu, la uscarea rapidă a navelor maritime şi fluviale după vopsire) sau fix (caz în care piesele sunt deplasate pe o bandă transportoare – de exemplu, printr-un generator în formă de tunel)
  • uscarea este rapidă, uniformă şi nu duce la modificarea proprietăţilor stratului acoperitor (cu condiţia respectării domeniului de temperatură indicat)
  • randamentele de conversie a energiei electrice în energie termică şi de transfer a acesteia sunt net superioare, ceea ce conduce la un raport preţ-calitate deosebit de avantajos precum şi la costuri de operare semnificativ mai mici
  • costuri de exploatare scăzute
  • tehnologia utilizată este nepoluantă

Concluzii

întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMM) joaca un rol esenţial în economia europeană, reprezentând principala sursă de abilităţi antreprenoriale, inovare şi creare de locuri de muncă. Datorită imperfecţiunilor pieţei, acestea au întâmpinat multiple dificultăţi în obţinerea de capital sau credite, precum şi piedici în accesarea de noi tehnologii sau inovare.

Dacă s-ar menţine dotarea tehnologică actuală din majoritatea IMM-urilor, riscul acestora de a deveni foarte curând necompetitive este iminent. O soluţie o oferă entităţile de transfer tehnologic care, prin natura activităţii lor, permit accesul IMM-urilor atât la rezultatele cercetării, precum şi la surse de finanţare pentru implementarea noilor tehnologii/inovaţii.

Beneficiile care rezultă din conlucrarea IMM-urilor cu centrele de cercetare prin intermediul entităţilor de transfer tehnologic sunt foarte mari. Efectele concrete sunt observabile în rezultatele economice înregistrate de IMM-uri, în poziţia pe care acestea reuşesc să o impună sau să o menţină pe piaţă (cota de piaţă deţinută, calitatea produselor/serviciilor), în efectele pozitive generate în lanţ la nivelul economiei naţionale (creşterea nivelului de trai al populaţiei, creşterea exporturilor).

îndrăznim să concluzionăm că inovaţia si transferul tehnologic contribuie incontestabil la creşterea competitivităţii IMM-urilor care le implementează în sistemul lor de funcţionare.

Bibliografie

  1. Strategia Naţională în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007)
  2. Săvescu, D., Oportunităţi ale transferului tehnologic oferite de incubatoarele de afaceri, Seminarul Naţional de Mecanisme 2008
  3. Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ed. Economica, Bucureşti, 1997
  4. Strategia naţională de susţinere şi promovare a IMM-urilor pentru orizontul 2004-2008
  5. HG nr. 406/2003
  6. www.mimmc.ro/animmc/legislatie_imm