by CENTI CENTI

INCDO – INOE 2000, sucursala ICIA Cluj-Napoca, prin Centrul de Transfer Tehnologic CENTI şi IPA Craiova, puncte de contact Enterprise Europe Network, alături de Expo Transilvania S.A. și PRO INVENT – manifestare internaţională datorată Universităţii Tehnice din Cluj – Napoca -, organizează miercuri, 28 martie 2012, începând cu orele 11:00, la Sala Transilvania din cadrul Complexului Expo Transilvania, Str. Aurel Vlaicu F.N., Cluj-Napoca, workshopul cu tema:

Stimularea dezvoltării naţionale și a colaborării la nivel UE prin transfer de tehnologii și idei inovative

Evenimentul reprezintă o platformă deschisă de comunicare şi dialog, adresându-se atât mediului de cercetare (institute de cercetare şi persoane fizice/inventatori), cât şi firmelor inovative, creatoare de produse sau tehnologii noi.

Workshopul este structurat pe două secțiuni:

  • idei brevetate la nivel naţional şi internaţional;
  • produse și soluții tehnologice inovative.

În acest context, vă adresăm rugămintea de a confirma participarea dumneavoastră, prin trimiterea talonului de înregistrare (disponibil aici), până cel târziu 26 martie 2012, pe adresa de email: centi@icia.ro, persoana de contact – Simona Bârsan.

Din partea Comitetului de Organizare,

Simona BÂRSAN
CENTI Cluj-Napoca