În perioada 9 – 11 aprilie 2014, în incinta complexului expoziţional Expo Arad Internaţional, va avea loc cel mai mare târg internaţional pentru energie regenerabilă și eficiență energetică în construcţii și renovări, care are loc anual în euro-regiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa și din vestul României.
Aflat la cea de-a VI-a ediţie, ENREG ENERGIA REGENERABILA® este singurul târg din România și din regiune care aduce la un loc interesul a trei țări pentru energie regenerabilă: România, Ungaria și Serbia. Mai mult, ENREG ENERGIA REGENERABILA® Arad este al doilea cel mai mare târg de energii regenerabile din România, după RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE- București.
De-a lungul timpului, ENREG ENERGIA REGENERABILA® a devenit cea mai importantă platformă pentru schimbul de experiențe și dezvoltarea de relaţii de afaceri în domeniul energiilor regenerabile din vestul României, aducând la un loc potenţiali parteneri pentru proiecte, autorități publice naționale și internaționale, asociații, oameni de știință și companii.
ENREG ENERGIA REGENERABILA® aduce în atenţia tuturor celor interesaţi o gamă variată de produse, tehnologii, servicii și inovații din domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice în construcţii și renovări și oferă o imagine optimă, de ansamblu, atât a pieței din România, cât şi a celei internaționale, acoperind următoarele tematici: ►producţia de energie regenerabilă şi descentralizată; ►aplicarea eficientă şi inovatoare a energiei; ►distribuţia şi depozitarea eficientă de energie inteligentă; ►servicii .
Din 2009, ENREG ENERGIA REGENERABILA® este unicul târg de energie regenerabilă din România și din regiune care aduce la un loc interesul celor trei țări: România, Ungaria și Serbia, contribuind în mod semnificativ la stabilirea unor relaţii de afaceri trans-naţionale. Mai mult de atât, cunoscut fiind faptul că cele mai bune afaceri sunt cele încheiate prin contact direct, ENREG ENERGIA REGENERABILA® 2014 îşi propune să devină timp de trei zile cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare pentru cele mai mari companii din ţară şi din străinătate, active în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice în construcţii și renovări. Participanţii vor beneficia cu această ocazie de o platformă optimă de dezvoltare a relaţiilor de afaceri. În acest sens, în cadrul târgului internaţional ENREG ENERGIA REGENERABILA® 2014, în data de 10 aprilie 2014, va avea loc un eveniment de brokeraj internaţional susţinut de ENTERPRISE EUROPE NETWORK prin organizaţiile sale membre:
- IPA SA, prin sucursalele IPA CIFATT Craiova – România;
- Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca – România;
- PRIMOM Fundaţia pentru Promovarea Întreprinderilor, Nyiregyhaza – Ungaria.
Firmele care doresc să se înscrie la evenimentul de brokeraj internaţional ENREG ENERGIA REGENERABILA® 2014 sunt rugate să se adreseze Centrului de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca, până în data de 5 aprilie20 2014. Persoana de contact: Laura Luca, e-mail: laura.luca@icia.ro, tel: +40-264.420590, fax: +40-264.420667
NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ DE PARTICIPARE LA EVENIMENTUL DE BROKERAJ PENTRU FIRMELE MEMBRE ENTERPRISE EUROPE NETWORK!